Fagaras
Aceasta este cronica concediului din Septembrie 2007 pe care ne propusesem sa-l petrecem facand creasta Fagarasului. E o poveste frumoasa pentru noi, de care ne vom aminti mult timp ca de o saptamana foarte deosebita. Printre zone salbatice, efort intens, frig, istorie, animalute, bucurii si dezamagiri, am reusit sa captam in memoria noastra clipe care vor ramane intotdeauna acolo. A, si sa nu uitam, am vazut si marmote :) Dar sa incepem cu inceputul, asa cum v-am obisnuit, cronologic.Aceasta saptamana este rezultatul planului nostru de mult timp de a incerca sa traversam creasta Fagarasului. Un munte pe care acum il privesc cu mult mai mult respect si care mi-a aratat ca dimensiunea conteaza:) Vineri seara am plecat impreuna cu nasii nostrii spre Sinaia; ei ne promisesera ca ne vor duce pana cat de departe se poate spre cabana Urlea. Un pic de background: ne asteptam ca vremea sa fie proasta (sa ploua) sambata si eventual duminica, apoi posibil miercuri. Am spus ca putem trece peste asta, urcam pe ploaie si miercuri facem pauza. Cabana Urlea stiam ca este parasita, dar citisem ca se poate inca dormi la etaj, intr-una din camere, care mai are inca ferestre. Revenind, vineri seara am ajuns dupa un drum lung de aproape 4 ore (trafic, ce sa-i faci) la Sinaia, unde ne-am petrecut seara la un pahar de vin si unul de vorba cu nasii. Sambata dimineata devreme ne-am trezit, am observat norii grei care acopereau totul afara :) si am plecat cu totii in Oaca spre Breaza de Fagaras. In jur de 11 am fost acolo, dupa ce am trecut pe langa casa din Recea cu care nasii nostrii au ceva planuri de a o face pensiune ;) Am mers pe drumul forestier ce trece prin centrul Breazei pana unde a putut Oaca. Ne-am dat jos si, avand in vedere ca statea sa ploua serios, ne-am echipat de ploaie, am lasat obiectivul nou (si greu :)) la Cristi, ne-am pupat nasii si am plecat. Am parcurs putin (cred ca 20-30 de minute) pana cand a inceput sa ploua. Si a tot plouat vre-o 2 zile :) Oricum tot drumul de urcare spre Urlea l-am facut pe ploaie; a fost mai greu decat ne aspteptam, am mers prin padure (placut, dar ud) cam 2 ore jumatate, dupa care a urmat un urcus crunt de cam o ora, ca sa citez dintr-un jurnal al altcuiva "de scos sufletul din om". Pe drum, noroi, ploaie torentiala, frig; am ajuns sus uzi pana la piele.
Cabana nu era deloc primitoare, era de fapt in paragina totala. Am vazut cativa oameni, unii facusera focul in anexa dar nu am vrut sa-i deranjam. Am intrat in cabana mare, unde la parter nu prea mai erau geamuri, batea vantul putin in camera mare unde mai zaceau pe jos cateva saltele. Am urcat sus unde am gasit in capul scarilor la etaj un cort :) si doi israelieni care urmau sa stea si ei peste noapte. Partea proasta este ca acoperisul cabanei era distrus si in interior a inceput de-a lungul noptii sa ploua din ce in ce mai tare. Sus erau 3 paturi cu saltele pe ele, dar a trebuit sa dormim destul de contorsionati ca sa nu ploua pe noi. In plus, cel putin eu am facut un frig teribil peste noapte. Afara cred ca erau in jur de zero grade si era extrem de umed. Am scos hainele pe care le-am intins la parter la uscat, dar mai rau am facut. A doua zi dimineata erau si mai ude, datorita umiditatii. A doua zi ne-am trezit pe la 8, am iesit rupti de frig si de noaptea agitata afara si am vazut ca ploua in continuare. Descurajati, ne-am hotarat sa coboram inapoi in Breaza, forte dezamagiti si cu coada intre picioare. Eram trisit. Eram pe punctul de a iesi din poiana care este in fata cabanei, cand a aparut unul dintre cei care dormisera in anexa (vazusem fum iesind cu o noapte inainte). Am aflat ulterior ca erau 2 barbati plus fiul unuia dintre ei, care erau de jos din sat si urcasera pe munte pentru weekend. Au fost extremi de primitori, buni si pana la urma ne-au salvat o bucatica de concediu in Fagaras. Prima intrebare a fost daca nu dorim sa intram la caldura, facusera focul, si sa ne uscam. Am fost foarte fericiti. 
Spre dupa amiaza ei au coborat si ne-au lasat ca doi porumbei singuri la caldurica. In putin timp am observat afara doi nemti si, impresionati de ospitalitatea de care au dat dovada altii cu noi, i-am invitat inauntru (am uitat sa mentionez ca afara a plouat toata ziua, iar ei erau foarte uzi). Au dormit in anexa in noaptea urmatoare, impreuna cu noi si cu focul atat de dorit. Am inteles in sfarsit sensul expresiei "a sta la gura sobei" :)A doua zi dimineata ne-am trezit (dupa o noapte in care nu ne-am simtit foarte bine) pe la 7:30, am impachetat tot, am vazut ca afara era frumos si am plecat spre creasta. Eram foarte bucurosi. Am luat apa de la paraul aflat la cca 5 minute de cabana, am facut o ultima poza si am pornit. Prima parte a fost un urcus sustinut prin padure, care ne-a cam luat suflul.
Am ajuns dupa cam o ora in jnepenis, de unde am continuat sa urcam tare. Vremea era OK, destul de rece (sub 10 grade), dar vantul nu era foarte puternic. Lucrurile au inceput sa se schimbe pe masura ce urcam, vantul a inceput sa bata din ce in ce mai tare, iar cand am ajuns sus langa Hartopul Ursului am fost nevoiti sa trecem la cagula, geaca de gore, geaca de fliece si manusi. Ne-am oprit pentru un Corny, ne-am odihnit putin si am luat-o mai departe. Cu putin timp inainte ne ajunsese din urma un catel pe care il observasem cu o zi inainte la Urlea. Urma sa ne tina companie pana la sfarsitul aventurii din Fagaras. Ce e de mentionat e ca eu aveam un rucsac de cca. 25Kg. Asta ca o scuza a faptului ca tura din ziua respectiva pur si simplu m-a daramat. Jos la Urlea exista un indicator cu Cabana Valea Sambetei 6 ore. Eh, ne-a luat un pic mai mult:) Dar sa revin la drum. Dupa ce am iesit langa varful care se vedea de jos de la Urlea, am luat-o spre stanga pe un mini platou usor inclinat si am dat de prima zapada. Ne-am bucurat impreuna, fara sa stim cat de multa zapada o sa vedem in vacanta asta :) Dupa inca 15 minute de mers am vazut pentru prima data creasta.
Era un peisaj aproape de iarna. Zapada presarata peste tot. Si temperatura din ce in ce mai scazuta. Privelistea si senzatia de libertate erau insa asa cum numai in Fagaras se poate.
O luam la picior mai departe, incet, usor obositi, ocolim o mica iesire stancoasa si o luam in sus spre pasul de unde accesam in creasta ce urca spre varful Urlea.
Odata ajunsi in pas, n-ea lovit vremea de iarna. A fost literlamente o tura aproape de iarna. Stransi in gore si fliece, intr-un vant puternic, zapada pana la glezne, frig, frig de tot (sub 0). In acelasi timp un nor gros a acoperit totul limitandu-ne vizibilitatea la cca 10 metri. Am continuat un drum obositor si lung pana pe Vf Urlea, unde am parcurs o mica bucata pe stanci, prin zapada. Pe drum, cu ocazia celor cateva minute cand s-au ridicat norii de pe noi, am facut niste poze superbe cu lacul Urlea.
Ne-am oprit doar de oboseala, pentru a mai manca cate un Corny (acum mi se pare ca au gust de Fagaras :)). Catelul ne-a urmat tot drumul, tacut, in spatele nostru; se oprea cand ne opream si noi, adormea brusc si se ridca si pleca odata cu noi. Ne pare rau ca nu l-am putut lua acasa. Ei bine, dupa circa 5 ore de la plecare am ajuns pe Vf. Urlea de unde trebuia sa vedem conform descrierii "o superba perspectiva asupra Fagarasului estic".
Asa o fi fost, noi am vazut doar stalpul cu semnul varfului, ne-am pozat cu el si am plecat mai departe. A urmat o binecuvantata coborare prin zapada, cu pasi mari atenuati de omat, atat de odihnitor... Ajunsi jos, ne-am intalnit cu multa bucurie cu traseul Creasta Principala, banda rosie.
Ne dorisem mult sa ajungem aici si iata ca am ajuns. Am pornit agale spre fereastra sambetei, prin aceiasi zapada si nor. Ne-am oprit doar sa mancam putina branza baby bell alaturi de o bucatica de slana pe care ne-o lasesera cu o zi inainte cei din Fagaras.
Dupa inca 1 ora de mers, a iesit soarele, norii s-au ridicat si, desi eu eram literalmente rupt, am reusit sa facem cateva fotografii memorabile, care ne vor starni un zambet oricand le vom vedea.
Am ajuns in fereastra si, dupa o dezbatere scurta in care ne-am dat seama ca nu puteam sta peste noapte la refugiu Vistea, am coborat spre cabana, nu inainte de admira superba priveliste spre Daia, unde se putea vedea intreg versantul, verde la baza si alb pe varf. Imaginile din acea zi ne vor ramane pentru totdeauna in suflet.
In cazul meu, am coborat e o metafora, eu m-am mult m-am impleticit. Am ajuns dupa o tura care a durat 10 ore in loc de 6. Dar a fost superba si, din pacate, singura bugata de creasta pe care am facut-o. A fost grea, iarna, frig, rucsac greu, urcus mult, dar superba. Respectul meu pentru acest munte a crescut mult si astept cu nerabdare sa dam piept data viitoare. Pana atunci, mult antrenament :) Ei bine, ajunsi la cabana Valea Sambetei, am observat ca aici nu era nimeni, dar din fericire usile la camere erau deschise.
Ceva mai tarziu au aparut si cei care aveau gija de cabana, precum si inca cativa turisti impreuna cu care am dormit la priciuri. Au aparut si evreii cu care ne intalnisem la Urlea si care petrecusera o noapte sus, la cort, in Fereastra Mare. Se pare ca le ajunsese si coborasera dis de dimineata. In seara respectiva am mancat cea mai buna ciorbita de fasole (chiar daca nu era stralucita, a fost incredibil de buna :)). Tot in aceiasi seara am aflat de la Dorina (una din cei care avea grija de cabana) ca se anunta pentru zilele urmatoare (3 zile) cod galben exact pentru zona noastra. Desi initial prognoza meteo anunta ploaie doar miercuri, aceasta avertizare, impreuna cu faptul ca pe indicatorul de langa cabana scria "Cabana Podragu - 10 ore", in conditiile in care noi facusem un traseu de 6 ore in 10, precum si oboseala acumulata, ne-au facut sa coboram a doua zi si sa incheiem cu multe regrete tura noastra in Fagaras. Ce a fost a fost frumos, dar era mult mai putin decat ne propusesem. Aveam sa aflam la 2 saptamani dupa ca am luat decizia corecta, Dorina ne-a spus ca sus ninsese mult, se formase multa ghiata, iar cei care incercasera sa urce au renuntat. A doua zi (marti) am coborat, impreuna cu Dorina si cu cei doi israelieni. Auzisem ca pe valea sambetei fusese o viitura majora, dar sincer ce am vazut in acea zi a depasit foarte mult ce ne asteptam. Valea era cu totul si cu totul schimbata. Drumul fusese pur si simplu distrus, doua poduri mari de beton fusesera luate de apa ca niste cutii de chibrituri si partea cea mai uimitoare era ca, in decurs de numai cateva ore, cu 2 saptamani inainte, relieful se schimbase. Am vazut 2 cascade enorme noi formate (de 30-40m inaltime, pe stanca in locuri unde inainte era un versant impadurit); am mai vazut un curs nou de apa, pe un pat de pietris lat de 20-30m, unde inainte era doar un paraias, precum si un morman enorm de namol adus de ape si o zona de stanca spalata.
La acestea se adauga urmele violente ale viiturii, arbori rupti imprastiati ca betele de maroco, drumul forestier disparut pur si simplu in unele zone, precum si cateva masini ramase blocate dincolo de zone mari unde drumul se transformase intr-o mare albie de rau.
Daca vreti sa vedeti cum arata un dezasatru natural si sa ramaneti muti in fata fortei naturii, mergeti acum pe valea sambetei (cei care stiati cum arata inainte).
Uimitor. Ajunsi jos, Dorina si fratele ei ne-au facut placerea si bucuria sa ne duca cu masina pana in gara din Fagaras, de unde am luat trenul spre Brasov si apoi Bucuresti. Seara tatal meu ne-a luat de la gara. Eram tristi de esecul cu creasta Fagarasului, dar bucurosi pentru ce vazusem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu