Concediu Septembrie 2007 (partea 2)

Tara Hategului si Retezat







Pozele pe picasa

Am aplicat planul de back-up pentru concediu si, a doua zi dimineata, impreuna cu bagajele facute in seara de marti si in animalutul nostru, am plecat spre zona Orastie. Mama Catalinei a cautat pe Internet cit mai multe lucruri despre locurile pe care urma sa le vizitam asa ca noi nu am avut decit sa listam documentele primite si sa le cititm pe drum. Aveam sa vizitam cetatile dacice, castelul Huniazilor si sa incercam o scurta tura de o zi in Retezat. Ce a urmat in saptamana noastra de concediu a depasit in mod foarte placut asteptarile.In ziua de miercuri am facut un frumos drum cu masina pe traseul Bucuresti - Pitesti - Slatina - Craiova - Tg. Jiu - Petrosani - Orastie. Recomand tuturor celor care nu au parcurs defileul Jiului cu masina sa o faca. Este un drum foarte frumos si linistitor. Doar ca era inchis intre 10 si 15 in fiecare zi, pana in noiembrie. Nu am avut probleme, am ajuns acolo chiar dupa 3. Pe aproape tot drumul, Catalina a citit studii, povesti si date despre daci si corvini. Cind nu stia suficiente lucruri, o suna pe mama ei care cauta pe Internet tot ce aveam nevoie, astfel incat pe la Craiova ne simteam deja in toane foarte istorice :) Am ajuns pe seara la ultima localitate inainte de Sarmizegetusa, anume Costesti. Ne-am oprit la barul din sat care se gasea aproape de capatul satului, am intrebat unde putem dormi si am descoperit ca au in spate cateva camere foarte frumoase, cu caldura si primitoare. Cel putin dupa experientele Urlea/Valea Sambetei, ne-am simtit ca la un hotel de 5 stele :) A doua zi dimineata, dupa o superba omleta si dupa ce am observat obicieiurile usor alcoolice ale localnicilor care nu beneficiau decat de o unitate minima de 200gr la "biblioteca" satului, am pornit cu animalutul spre Sarmizegetusa. Drumul a fost in prima sa parte (~15 km) un drum forestier nu foarte bun, dar care poate fi parcurs cu orice masina, cu ceva grija. Greu de gasit nu este, pur si simplu se tine drumul care vine dinspre Orastie in Costesti mai departe si se urmeaza indicatoarele.

Din locul in care drumul paraseste valea raului si incepe sa urce, nu mai poate fi practicat decat cu o masina off road. Sunt multe pasaje grele, cu pietre, sleauri si rauri pe poteca. Nu am putut decat sa ne minumam de cat de puternici erau dacii :) Am uitat sa mentionez ca in ziua anterioara (miercuri) cam plouase si aveam emotii si pentru ziua respectiva. Dar am avut noroc pana la urma, desi a fost foarte innorat dimineata nu a plouat deloc si, mai mult, am reusit sa prindem o atmosfera cu ceata la Sarmizegetusa care a adaugat la superba incarcatura a zonei.

Pe drumul forestier (mai degraba poteca) am lasat la un moment dat masina, nevrand sa fortam nota si am parcurs pe jos cam o jumatate de ora pana la zidurile de est ale cetatii. Sarmizegetusa este un loc aparte.

Amandoi ne-am simtit usor stingheri, speriati de padure si de ce e in ea, dar in acelasi timp linistiti de incarcatura pozitiva a locului. Ruinele (sau mai degraba pietrele ramase) Sarmizegetusei se gasesc intr-o zona impadurita, nepazita sau imprejmuita, unde in dimineata zilei aceleia era o ceata laptoasa si unde totul respira o putere aparte, o simplitate si o frumusete pe care le simteai in suflet. Ne-am plimbat printre ruine, pe zidul de imprejmuire din padure in jurul cetatii. Am fost primiti foarte caldurosi in zona de niste jandarmi care au aparut dupa noi si
am fotografiat o salamandra galbena si o bufnita. Toata padurea respira un aer pe care nu o sa-l uitam niciodata. Ceva ce simteai undeva adanc in tine. Cu parere de rau, am coborat spre masina dupa cateva ore si am parcurs in sens invers acelasi drum forestier, iar jos langa sat, langa un pod, am lasat masina si am urmat poteca marcata cu "Blidaru - 45 de minute". Desi am tras tare, sutele de metrii diferenta de nivel au scos sufletul din noi, iar Catalina concluzionat ca atat dacii, cat si romanii, au murit de oboseala mergand spre cetate :)

"Puternica cetate de la Blidaru", cum tineam minte din istoria de clasa a 11-a, se concreizeaza in zilele noastra in cateva pietre si ziduri acoperite de iarba si pamanat. Si totusi locul acela avea si el ceva special.

Ne-am bucurat mult de el, pana cand am luat-o cu viteza la vale, manati de foame :) Am ajuns la masina, ne-am oprit in Orastie sa hranim animalutul cu un fara plumb 98 si am pornit mai departe spre locul recomandat de nasii nostrii, Cincis, un fel de Snagov al Hunedoarei. Am ajuns aproape pe inserat, ne-am cazat la hotel (ok, civilizat, ceva cam scump, dar masa de seara a fost excelenta).

A doua zi aveam sa vedem Castelul Huniarzilior si rezervatia de zimbrii de la Hateg.Dimineata ne-am trezit, am mancat un mic dejun copios la restaurantul hotelului, am admirat putin lacul de mai jos si am pornit spre Hunedoara sa vedem cea mai bine pastrata cetate din Romania, Castelul Huniarzilor.

Este unul din locurile din Romania pe care o sa le recomand de acum tuturor, este superb.

Castelul este renovat si ingrijit, de la camera domnitelor, la sala dietei unde aveau loc intalniri oficiale, dar zonele renovate alterneaza cu cele vechi, iar intreaga experienta este chiar unica.

Catalina era extrem de fericitia si a topait in jurul meu tot turul.

O mica sedinta foto cu noul obiectiv primit de la finul nostru :) a iesit superb.

Imediat dupa ce am terminat de vizitat castelul, ne-am urcat in masina si am pornit-o spre Hateg. Aici am reusit sa gasim dupa ceva cautari rezervatia de zimbrii; este in continurea drumului care vine dinspre Hunedoara, nu o luati la dreapta spre oras, ci mergeti inainte. Dupa un ac de par la stanga, la circa 5 minute de interesectie, pe dreapta, in padure se vede un scris destul de mare dar putin lizibil.

Se merge prin padure pe un drum fost asfalat cativa km, apoi ajungem la poarta rezervatiei. Aici platim si mergem pe jos cca 500m pana la tarcul in care se mai gasesc 3 zimbrii. Impunatori cum sunt, nu am putut sa nu remarcam ca erau un pic cam jigariti. Oricum erau impresionanti si pentru mine cel putin era prima data cand vedeam unul. Multumim inca o data Dragos pentru obiectiv, e meritul lui ca aceste poze au iesit asa frumoase, chiar daca adevarata valoare a lui urma sa o vedem mai tarziu, in retezat :)

Dupa ce am vizitat zimbrii, ne-am intors in Hateg cu gandul sa mancam ceva, in seara respectiva urma sa mergem spre retezat - Gura Zlatna si nu stiam exact ce o sa gasim, in plus eram morti de foame. Dupa o plimbare prin piata centrala a Hategului in cautarea unui restaurant, ne-am intors la pizzeria de unde plecasem initial si am mancat cate o pizza nu extraordinara, dar foarte ieftina :) Apoi ne-am urcat cu burtile pline in masina si am plecat spre ultima tura montana din concediu, una care avea sa se dovedeasca superba. Pe drum ne-am oprit sa vedem o biserica cae nu poate lasa pe nimeni indiferent. Foarte foarte veche, construita pe un amplasament al unui fost templu pagan ce dateaza de circa 2000 de ani, apoi crestinat. Va recomand tuturor sa vizitati biserica din Densus, merita din plin.

Am mers apoi cu masina pana la cabana Gura Zlatna, pana unde drumul este foarte bun, asfaltat. Acolo am gasit o cabanuta curata, cu camerele incalzite pana la refuz de cabaniera in sobele de teracota, unde te simti departe de lume, intr-o atmosfera ce numai intr-o cabana de munte se poate gasi. Cabanierul este o enciclopedie ambulanta despre animalele de acolo, ocolul silvic, iernile retezatului, comportamentul ursilor, cerbilor; de la el am auzit in a doua seara multe povesti cu vulpi care zgariau la usa dupa mancare, ursi cuminti, lupi alergand pe sosea iarna, cerbi care stateau cuminti in curte asteptand mancare si multe altele. Sambata dimineata ne-am trezit devreme (in jur de 6, era inca intuneric) si am plecat repejor cu masina pe dumul forestier spre Poiana Pelegii. Drumul continua drumul asflatat ce trece peste baraj si merge inca circa 20km; este practicabil usor cu o masina mai inalta si cu grija cred ca orice masina poate ajunge sus. Am ajuns in poiana in jur de 8 si am observat cu nedumerire ca termometrul de bord indica ca afara sunt 2 grade. Chiar asa era, frigul ne-a patruns imediat in oase si eu am facut un ness la primus in timp ce Catalina s-a retras sa se incalzeasca in masina. Ne-am echipat si am pornit. Drumul pana la Bucura a fost mult mai simplu decat tineam minte de cu 6 ani in urma. Trebuie sa spun ca Retezatul are pentru noi o dubla valoare sentimentala: este primul loc in care am fost impreuna la munte, primul concediu impreuna, precum si primul loc in care eu am vazut un fund de marmota :) toate in urma cu 6 ani.Ei bine, urcand spre Bucura prin padure, frigul a parut ca se mai lasa, doar putin, datorita faptului ca eram incalziti de la efort. In curand am iesit in jnepenis si imaginea superba a retezatului ne-a patruns din noul.

Multe rauri, deschidere superba, creste inzapezite, o imagine de vis. Sentimentul alpin de libertate ne cuprindea cu totul. In doar 15-20 de minute aveam sa ne echipam cu tot ce aveam in dotare, gore, cagule, manusi etc. Erau sub 0 grade, vantul aproape te dadea jos, iar zapada era omniprezenta, ajungand pe alocuri la 15-20 cm.

Mai repede decat ne-am asteptat am ajuns la Bucura, unde ne-am facut cateva poze superbe cu creasta retezatului in spate. Planul nostru (pe care l-am si urmat) era sa urcam prin vest pana la Taul Portii, in Poarta Bucurei, sa ajungem pe creasta pana pe Vf. Bucura si poate si pana pe Retezat.

Zis si facut, dupa Bucura si dupa ce am observat Bucurelul acoperit de o pojghita de gheata, am luat-o la stanga, pe dunga galbena, in sus. Dupa putin urcus le-am auzit fluierand. Erau marmote chiar in caldarea din fata. Am pus obiectivul mare si am asteptat pana ce am inghetat :) Trebuie sa recunosc ca eu vazusem una cu coada ochiului si eram foarte fericit. Am continuat sa urcam pana la Taul Portii.

De jur imprejur, peste tot, zapada era tapetata cu urme de picioruse de marmote. Am trecut de lac si am luat-o pipetis in sus, abantandu-ne de la poteca care nu se mai distingea spre zapda. Preocupati de aderenta, pietre si pe unde sa o luam, la un moemnt dat o aud pe Catalina: "Uite o vulpe". Ma gandesc, da sigur, o vulpe. "Unde?". "Se uita la mine". Ridic ochii si raman uimit: la 5 metrii de noi, o vulpe pandind marmotele de mai jos se uita mirata la noi.

Las usor rucscaul jos, scot aparatul si fac cateva din pozele legendare ale acestui concediu. Imediat dupa auzim in caldare binecunoscutele fluieraturi. Ne oprim, ne asezam si... le vedem. Pe petele de zapada alergau MARMOTE.

Da da da. Ne dam seama ca fara zapada ar fi fost foarte greu de vazut, dar noi suntem norocosi. Tragem cateva poze si cu ele. Multumim inca o data Dragos, fara obiectiv am fi pozat niste puncte negre mici de tot. Foarte fericiti plecam mai departe. Intre timp se lasase o ceata deasa, iar vantul nu contenea. Am continuat putin pe poteca marcata, dar apoi, constienti de pericolul de a merge pe o brana cu zapada pe ea (zapada era de ~20 cm si formase un povarsnis inghetat in care trebuia sa sapam pe alocuri cu bocancii), am urcat in creasta ce era la 15-20m deasupra. Am mers pe creasta pana pe varf unde am mai intalnit un cuplu.

Am renuntat sa mai mergem pana pe Vf. Retezat, vreamea era prea extrema. Acuma avem un motiv in plus sa revenim in Retezat. Pe drumul de intoarcere am mai vazut si o capra neagra, dar dupa marmote nu mai era atat de interesanta :)

Din nefericire, in aceiasi zi a avut loc un eveniment tragic, o turista ceha pe care o vazusem cand am trecut pe la Bucura a cazut in incercarea de a ajunge pe Peleaga. Am anuntat salvamontul si am incercat sa aflam dupa din presa ce s-a intamlpat, dar in afara de faptul ca era in stare foarte grava, altceva nu am mai aflat.

Am coborat la masina pe acelasi drum si ne-am intors la Gura Zlatna, unde am mancat de doua ori (prima data cu 2 feluri, a doua oara doar un fel), unde am baut nenumarate beri si am ascultat povestile cabanierului. Una peste alta, o tura superba.A doua zi dimineata am mancat si am plecat spre Bucuresti, facand un ocol mare sa vedem Dunarea la Drobeta, cazanele sale, precum si statuia sculptata de curand in stanca, reprezentandu-l pe Decebal.

A fost un final frumos pentru un concediu superb.