miercuri, 27 iunie 2007

Fagaras 23-24 Iunie 2007



Vineri dimineata ne-am trezit ca tura pe transalpina e abia saptamana viitoare, asa ca ne-am hotarat sa mergem cu bagajele deja facute in Fagaras. Am plecat vineri pe la 7 jumatate si am ajuns la Piscul Negru pe la 11. Ne-am cazat la hotel Siesta (*** conditii OK, dar preturi mari, in ultima zi am aflat ca un pat "matrimonial" in care abia am incaput amandoi costa 180RON, in conditiile in care o camera normala cu 2 paturi era 150RON, dar liniste, apa calda, foarte curat). A doua zi dimineata Catalina a dat scularea pe la 7 jumatate si, cu multa adrenalina, am plecat spre intrarea in tunel unde incepea tura pe care ne-o propusesem. Vroiam oficial sa mergem pana la lacul Caltun plecind de la Balea, dar amandoi ne doream de fapt sa ajungem pe Negoiu. Toate bune si frumose, impachetam, iesim spre animalutul nostru si observam vremea proasta cu o ploaie marunta. Well, ne gandim ca facem fata (ne-am luat de curand amandoi geci de gore Mammut) si plecam in sus pe Transfagarasan. Pe masura ce inaintam, ploaia se inteteste. Inca speram ca putem urca, desi amandoi ne gandeam la pericolul pus de traznete langa creasta. Incepe sa fulgere des in aer de jur imprejur, impreuna cu tunetele de rigoare. Urcam morcoviti in continuare pe serpentine. Langa cascada Capra incepe sa curga grindina, iar putin mai sus observam un traznet pe dealul de vis-a-vis, in pamant. Ne oprim frumos, intoarcem masina si ne indreptam inapoi spre Piscul Negru. Ok, ziua e ratata, ce sa facem? Hai sa vedem unde duc drumurile forestiere despre care intotdeauna ne-am intrebat unde duc (avem si scuturi noi la animalutz). Il alegem pe cel de pe valea Buda, care incepe intr-un cot din deptul lacului mare de la Vidraru, unde exista pe un perete scris Cabana Podragu 7 1/2 ore, insotit de un marcaj cu banda albastra. Drumul este destul de bun, am intalnit doar doua treceri dificile, din care a doua cu muuuult noroi. Inainte de a doua trecere era parcat un Renault mic vechi, deci se putea (desi greu si dureros) ajunge. Am mers pana la capatul drumului, care ajunge destul de sus (~1400m) si se termina intr-o foarte mica poenita. In total cam 11.5 km, deci teoretic pana la Podragu ar mai fi cam 3-4 ore de mers. Am pus rucsacii in spate si, profitand de calmul relativ al norilor, am plecat pe jos. Nici un marcaj dar poteca extrem de clara si usor de urmarit. Dupa ce trecem de un parau si dupa cam 20-30 de minute de mers, reincepe ploaia. Dupa primele 2-3 tranzete ce se auzeau de aproape ne hotaram sa ne intoarcem la masina promitand ca vom reveni aici, pare o intrare super buna inspre saua Podragului si cu o intersectie ce ne poate scoate fie pe Rosul Moldoveanului, fie in Saua Orzanelei de sub Vistea Mare. Excelent, vom reveni. Ajungem la masina dupa o rapaiala puternica uzi si plecam repede de frica ca ne va lua apa :). Ajugem jos unde ne hotaram sa facem drumul Baraj-Cumpana-Transfagarasan cu masina (oricum ploua). cand ajungem la baraj iese un soare puternic si apare si George impreuna cu fetita lui. Ne-am petrecut restul zilei cu ei la Balea, am mancat la cabana Balea Lac unde nu aveau curent (preturi foarte mari si calitate asa si asa). Apropo de drumul pe la Cumpana, este foarte fun in Forester si poate fi facut cu orice masina cu multa rabdare (nu are nici un pas greu), dar este mult mai prost decat cel de pe Valea Buda din cauza omniprezentelor gropi. Seara am ajuns la 6 la hotel si am adormit amandoi busteni pentru 3 ore. Seara ne-am uitat la televizor (:D).

Duminica a fost vreme frumoasa, ne-am sculat pe la 9, am strans si ne tot intrebam unde sa mergem. Am ajuns la Balea, am parcat in marea de masini de acolo si ne-am hotarat sa urcam in creasta inspre Laita/Negoiu, plecand de langa Salvamont, cruce rosie. Catalina o incurajeaza pe sora ei care a doua zi incepe bac-ul si pornim. Dupa ce ajungem in saua din caldarea Balei, drumul continua spre stanga inspre creasta principala, pe dunga albastra. Dupa un urcus sustinut de cam 30 de minute in total iesim in banda rosie, creasta principala, la un indicator stanga spre saua caprei si dreapta spre caltun. Plecam spre caltun cu gandul sa ajungem pe Vf. Laita. Ocolim o limba de zapada si cateva formatiuni stancoase. Ne umple senzatia placuta de drum sus de tot, intreupta din cand in cand doar de vantul puternic. Mergem si cam dupa 2 ore jumatate, observam ca in fata este varful Laitel si ca am trecut de Laita. Ne uitam pe harta, vedem ca am depasit Laita (eu nu mi-am dat seama si, da, Catalina a avut dreptate, acela era Laita, eu am gresit :)) si ne intoarcem. Pe drum ne-am oprit pentru mancat si ne promitem ca peste 2 saptamani revenim si incercam Negoiu. Ajungem la masina pe la 3 si acasa (dupa o pana pe autostrada la 160km/h) pe la 7 jumatate.