Bucegi 21 Iulie 2007

Pozele pe picasa

In acest weekend sora Catalinei a avut examen de admitere le facultate, drept pentru care doar jumatatea masculina a familiei noastre a fost la munte. Mai exact pe platou in Bucegi, impreuna cu nasii nostrii Cristi si Cami si impreuna cu Ela si Cosmin.

Am plecat vineri dupa amiaza si am ajuns seara la Sinaia, unde am prezentata casa celor care erau prima data acolo (Ela si Cosmin). Le-a placut, iar nasii s-au hotarat sa doarma in camera de jos de tot, cautand cat mai multa racoare. Dupa un butoias cu bere, am dormit cu totii foarte bine. A doua zi unii ne-am sculat mai usor (Radu, Ela si Cosmin), altii mai greu :)). Am baut cafeaua de dimineata si pe la 9 am plecat cu masina spre cota 1400. Am luat-o pe drumul prin padure pe langa stana regala, pentru a putea savura putin si un drum forestier.

De la 1400 am luat telecabina si am iesit la 2000. Ela si Cosmin erau pentru prima data la munte si au avut parte de o prima experienta foarte intensa:) Am urcat putin pana la releul de pe Furnica si am inceput coborarea accentuata. Cosmin si Ela sunt in culmea fericirii si fac risipa de energie, Radu mai incearca sa ii tempereze si sa le spuna ca mai e mult. Am plecat de la telecabina fix la 10:00 si inca nu stiam sigur pana unde o sa ajungem. Ce era sigur si clar era ca primul popas o sa fie la Piatra Arsa, unde aveam sa ne bucuram de unicul si deliciosul bulz de acolo. Zis si facut, plecam spre Piatra Arsa. Pe drum am admirat jnepenii de platou de Bucegi. Cristi si Cami sunt pentru prima data in Bucegi si se pare ca le-a placut :) Am avut parte de o zi calda, cu mult (prea mult) soare, dar cu temperaturi destul de racoroase si cu un vant placut.

In circa 50 de minute de coborare am ajuns la Piatra Arsa si am intrat. Am comandat 5 portii de bulz si, fiind primii clienti, am asteptat aproape 40 de minute. Dar dupa aceea am mancat una din cele mai bune mancaruri pe care le-am mancat vre-o data la vre-un restaurant. Recomandam oricui trece pe acolo sa nu rateze combinatia de mamaliga, branza de burduf, ou si bacon, toate topite impreuna la cuptor.

Dupa o ora, cu burtile pline, plecam mai departe. Spre Babele. Sau spre Caraiman. Ma uit la ceas, era 12. Avem timp sa mergem pana la Cruce, urmand sa coboram pe jos pana la 1400 (ultima telecabina era anuntata la 16:45). Pe drum, desi era destul de multa lume, ne cuprinde placerea inaltimilor muntilor, observand de jur imprejur frumusetile platoului. Si peisajul linistitor.

Ajungem la rascrucea dintre drumurile inspre Babele cu cel inspre Caraiman si o luam inspre Caraiman. Dupa inca o coborare si cateva poze, ajungem la cabana Caraiman.

Cristi observa cu un ochi critic brana pe care ii spuneam ca o sa mergem spre cruce si e foarte sceptic ca va putea merge. Pe buna dreptate, mai tarziu (dupa ce Cristi s-a intors) am dat de doi pasi destul de dificili. Dar sa incepem cu inceputul drumului. Erau destui oameni pe Brana Caprelor si din pacate nu am vazut renumele ei prin intermediul caprelor negre. Nu am vazut nici una din pacate. In schimb am admirat cu toate ocaziile valea adanca a jepilor mici care cobora in dreapta spre Busteni. Ela si Cosmin incep sa admire peisajul si senzatia atat de puternica a libertatii absolute pe care o ai atunci cand esti pe munte. Pe la inceputul drumui, observand haul din dreapta, Cristi se opreste si ne roaga sa mergem singuri mai departe. Il ascultam si il lasam cu parere de rau singurel sa ne astepte. Stiam ca va dura cam o ora si jumatate sau chiar doua pana il vom vedea din nou.

Mai urcam putin si trecem ce cele doua bucatele un pic mai stancoase din brana, dandu-ne seama ca decizia lui Cristi a fost corecta. I-ar fi fost foarte greu aici.

Ce vreau in primul rand e sa-i laud cat de tare pot pe Cosmin si mai ales pe Ela, care a reusit, desi ii tremurau picioarele pe alocuri, sa treaca peste tot ce a fost greu si sa simta doar frumosul din tura. Au fost la inaltime si, cum curajul inseamna nu sa nu-ti fie frica, ci sa-ti invingi frica, Ela a fost extrem de curajoasa. Cosmin, in adidasi toata ziua, a fost si el la intaltime. Pe Cami nu o voi lauda, o stiam de dinainte, este ca un metronom in ture. Nu merge foarte repede dar probabil ca ne poate depasi pe toti la rezistenta. Si la constanta.

Dupa cam 45-50 de minute de urcus, ajungem la Crucea de pe Caraiman. Pentru Ela si Cosmin a fost un fel de Everest. Ma bucur tare mult ca au reusit sa ajunga aici. Totusi aveam unele emotii, avand in vedere ca nu eram inca nici la jumatatea drumului. Trebuia sa facem tot drumul inapoi (si era mult) si sa mai si coboram pe jos de la 2000 la 1400. Era in jur de 15:00.

Ne oprim pe tapsanul din dreapta crucii, mancam ceva dulce si bem apa. Era foarte cald si ne era la toti sete. Facem cateva poze si admiram superbul peisaj care ni se intindea la picioare. Valea Prahovei se vedea cu totul intr-o zi foarte senina. Sinaia, Busteni si Azuga se vedeau ca niste orasele mici de tot de jucarie. Ne gandim cat de mica se vede Crucea din Busteni si cat de departe. Si noi acum suntem chiar acolo, langa ea. Iau trei pietricele pentru Catalina si mergem.

O luam la picior inapoi, cu totii fericiti ca tura noastra a avut un punt final bine determinat. Coboram inapoi pe brana, trecem de data aceasta un pic mai usor (era a doua oara) de cele doua treceri si, dupa inca 30 de minute, ajungem la cabana Caraiman unde Cristi ne astepta cu rabdare. Il pupam din partea Catalinei cu care vorbisem pe drum si incepem bucatica de urcus inapoi pe platou.

Aproape de finalul micului urcus observam o turma de oi (Ela era un pic retincenta la ideea de caini) care vegetau pe marginea drumului. Era soare si cald si cateva dintre ele isi faceau siesta tolanite pe marginea potecii. Ne-am amuzat bine, ne-am adus aminte ca am cam suferit de sete toata ziua (desi am avut destula apa cu noi) si mergem mai departe. Pe drum mergem din ce in ce mai lenesi, pana ajungem la Piatra Arsa unde facem plinul cu apa si cu suc.

In jnepenisul de langa Piatra Arsa Cosmin incepe sa-si arate bucuria fata de Ela :) Se pare ca o sa mai vine in ture cu marmotele si alta data.

Ajungem dupa inca o ora la baza Furnicii si ne hotaram sa nu mai urcam si sa mergem pe drumul de vara in stanga, pe brana care ocoleste Furnica. Ajungem sub telecabina si observam ca, desi era 5 si ceva, inca mai coborau cabine. Ne hotaram totusi sa nu parcurgem cei 100 de metri de urcus ramasi riscand sa fi fost ultima telecabina. Totusi inca 2 au mai coborat dupa. Ne hotaram sa o luam in jos spre 1400; deja eram cu totii rupti dupa o tura foarte lunga si Radu a reusit sa greseasca putin drumul, ceea ce ne-a costat un ocol de 15-20 de minute de mers pe iarba de sub telescaunul nou. Drumul corect merge pe partia mare de ski si porneste fix sub telecabina.

Coboram pentru inca o ora si ceva, printre gemete de dureri de genunchi, cu picioarele de plastilina si cu Ela cap de pluton.

In final, putin dupa 7, ajungem la masina si vedem, undeva foarte foarte departe si mica, Crucea de unde veneam. Ne minunam cat de tari suntem si ne pravalim in masina. De aici, acasa unde ne astepta o seara cu mancarica buna (peste la cuptor a la Niculita) si cu vin si mai bun. Somn de voie dupa si un gratar a doua zi au incheiat acest frumos weekend.