Bucegi 21 Iulie 2007

Pozele pe picasa

In acest weekend sora Catalinei a avut examen de admitere le facultate, drept pentru care doar jumatatea masculina a familiei noastre a fost la munte. Mai exact pe platou in Bucegi, impreuna cu nasii nostrii Cristi si Cami si impreuna cu Ela si Cosmin.

Am plecat vineri dupa amiaza si am ajuns seara la Sinaia, unde am prezentata casa celor care erau prima data acolo (Ela si Cosmin). Le-a placut, iar nasii s-au hotarat sa doarma in camera de jos de tot, cautand cat mai multa racoare. Dupa un butoias cu bere, am dormit cu totii foarte bine. A doua zi unii ne-am sculat mai usor (Radu, Ela si Cosmin), altii mai greu :)). Am baut cafeaua de dimineata si pe la 9 am plecat cu masina spre cota 1400. Am luat-o pe drumul prin padure pe langa stana regala, pentru a putea savura putin si un drum forestier.

De la 1400 am luat telecabina si am iesit la 2000. Ela si Cosmin erau pentru prima data la munte si au avut parte de o prima experienta foarte intensa:) Am urcat putin pana la releul de pe Furnica si am inceput coborarea accentuata. Cosmin si Ela sunt in culmea fericirii si fac risipa de energie, Radu mai incearca sa ii tempereze si sa le spuna ca mai e mult. Am plecat de la telecabina fix la 10:00 si inca nu stiam sigur pana unde o sa ajungem. Ce era sigur si clar era ca primul popas o sa fie la Piatra Arsa, unde aveam sa ne bucuram de unicul si deliciosul bulz de acolo. Zis si facut, plecam spre Piatra Arsa. Pe drum am admirat jnepenii de platou de Bucegi. Cristi si Cami sunt pentru prima data in Bucegi si se pare ca le-a placut :) Am avut parte de o zi calda, cu mult (prea mult) soare, dar cu temperaturi destul de racoroase si cu un vant placut.

In circa 50 de minute de coborare am ajuns la Piatra Arsa si am intrat. Am comandat 5 portii de bulz si, fiind primii clienti, am asteptat aproape 40 de minute. Dar dupa aceea am mancat una din cele mai bune mancaruri pe care le-am mancat vre-o data la vre-un restaurant. Recomandam oricui trece pe acolo sa nu rateze combinatia de mamaliga, branza de burduf, ou si bacon, toate topite impreuna la cuptor.

Dupa o ora, cu burtile pline, plecam mai departe. Spre Babele. Sau spre Caraiman. Ma uit la ceas, era 12. Avem timp sa mergem pana la Cruce, urmand sa coboram pe jos pana la 1400 (ultima telecabina era anuntata la 16:45). Pe drum, desi era destul de multa lume, ne cuprinde placerea inaltimilor muntilor, observand de jur imprejur frumusetile platoului. Si peisajul linistitor.

Ajungem la rascrucea dintre drumurile inspre Babele cu cel inspre Caraiman si o luam inspre Caraiman. Dupa inca o coborare si cateva poze, ajungem la cabana Caraiman.

Cristi observa cu un ochi critic brana pe care ii spuneam ca o sa mergem spre cruce si e foarte sceptic ca va putea merge. Pe buna dreptate, mai tarziu (dupa ce Cristi s-a intors) am dat de doi pasi destul de dificili. Dar sa incepem cu inceputul drumului. Erau destui oameni pe Brana Caprelor si din pacate nu am vazut renumele ei prin intermediul caprelor negre. Nu am vazut nici una din pacate. In schimb am admirat cu toate ocaziile valea adanca a jepilor mici care cobora in dreapta spre Busteni. Ela si Cosmin incep sa admire peisajul si senzatia atat de puternica a libertatii absolute pe care o ai atunci cand esti pe munte. Pe la inceputul drumui, observand haul din dreapta, Cristi se opreste si ne roaga sa mergem singuri mai departe. Il ascultam si il lasam cu parere de rau singurel sa ne astepte. Stiam ca va dura cam o ora si jumatate sau chiar doua pana il vom vedea din nou.

Mai urcam putin si trecem ce cele doua bucatele un pic mai stancoase din brana, dandu-ne seama ca decizia lui Cristi a fost corecta. I-ar fi fost foarte greu aici.

Ce vreau in primul rand e sa-i laud cat de tare pot pe Cosmin si mai ales pe Ela, care a reusit, desi ii tremurau picioarele pe alocuri, sa treaca peste tot ce a fost greu si sa simta doar frumosul din tura. Au fost la inaltime si, cum curajul inseamna nu sa nu-ti fie frica, ci sa-ti invingi frica, Ela a fost extrem de curajoasa. Cosmin, in adidasi toata ziua, a fost si el la intaltime. Pe Cami nu o voi lauda, o stiam de dinainte, este ca un metronom in ture. Nu merge foarte repede dar probabil ca ne poate depasi pe toti la rezistenta. Si la constanta.

Dupa cam 45-50 de minute de urcus, ajungem la Crucea de pe Caraiman. Pentru Ela si Cosmin a fost un fel de Everest. Ma bucur tare mult ca au reusit sa ajunga aici. Totusi aveam unele emotii, avand in vedere ca nu eram inca nici la jumatatea drumului. Trebuia sa facem tot drumul inapoi (si era mult) si sa mai si coboram pe jos de la 2000 la 1400. Era in jur de 15:00.

Ne oprim pe tapsanul din dreapta crucii, mancam ceva dulce si bem apa. Era foarte cald si ne era la toti sete. Facem cateva poze si admiram superbul peisaj care ni se intindea la picioare. Valea Prahovei se vedea cu totul intr-o zi foarte senina. Sinaia, Busteni si Azuga se vedeau ca niste orasele mici de tot de jucarie. Ne gandim cat de mica se vede Crucea din Busteni si cat de departe. Si noi acum suntem chiar acolo, langa ea. Iau trei pietricele pentru Catalina si mergem.

O luam la picior inapoi, cu totii fericiti ca tura noastra a avut un punt final bine determinat. Coboram inapoi pe brana, trecem de data aceasta un pic mai usor (era a doua oara) de cele doua treceri si, dupa inca 30 de minute, ajungem la cabana Caraiman unde Cristi ne astepta cu rabdare. Il pupam din partea Catalinei cu care vorbisem pe drum si incepem bucatica de urcus inapoi pe platou.

Aproape de finalul micului urcus observam o turma de oi (Ela era un pic retincenta la ideea de caini) care vegetau pe marginea drumului. Era soare si cald si cateva dintre ele isi faceau siesta tolanite pe marginea potecii. Ne-am amuzat bine, ne-am adus aminte ca am cam suferit de sete toata ziua (desi am avut destula apa cu noi) si mergem mai departe. Pe drum mergem din ce in ce mai lenesi, pana ajungem la Piatra Arsa unde facem plinul cu apa si cu suc.

In jnepenisul de langa Piatra Arsa Cosmin incepe sa-si arate bucuria fata de Ela :) Se pare ca o sa mai vine in ture cu marmotele si alta data.

Ajungem dupa inca o ora la baza Furnicii si ne hotaram sa nu mai urcam si sa mergem pe drumul de vara in stanga, pe brana care ocoleste Furnica. Ajungem sub telecabina si observam ca, desi era 5 si ceva, inca mai coborau cabine. Ne hotaram totusi sa nu parcurgem cei 100 de metri de urcus ramasi riscand sa fi fost ultima telecabina. Totusi inca 2 au mai coborat dupa. Ne hotaram sa o luam in jos spre 1400; deja eram cu totii rupti dupa o tura foarte lunga si Radu a reusit sa greseasca putin drumul, ceea ce ne-a costat un ocol de 15-20 de minute de mers pe iarba de sub telescaunul nou. Drumul corect merge pe partia mare de ski si porneste fix sub telecabina.

Coboram pentru inca o ora si ceva, printre gemete de dureri de genunchi, cu picioarele de plastilina si cu Ela cap de pluton.

In final, putin dupa 7, ajungem la masina si vedem, undeva foarte foarte departe si mica, Crucea de unde veneam. Ne minunam cat de tari suntem si ne pravalim in masina. De aici, acasa unde ne astepta o seara cu mancarica buna (peste la cuptor a la Niculita) si cu vin si mai bun. Somn de voie dupa si un gratar a doua zi au incheiat acest frumos weekend.

Despre marmote

Marmota apartine familiei Sciuride, dintre rozatoare. Specie disparuta cu aproximativ o suta de ani in urma din tara noastra, reintrodusa recent in zona Muntilor Fagarasului, Parang, Retezat, Rodnei.
In Masivul Fagarasului au fost aduse 21 de exemplare de marmota, provenite din Alpii Francezi. Au fost puse in libertate pe Valea Arpaselului, in iunie 1973. Aceasta vale este rezervatie si este interzis pasunatul oilor.
Vizuina facuta artificial de personalul silvic a fost repede parasita de marmote care si-au construit vizuine noi, in fundul vaii. Din aceasta vale, marmotele au trecut si in cele din apropiere: Arpasul Mare, Doamnei, Podragel, Laita, Vaiuga, Tarla Mare.
Ultima evaluare - facuta in 1993 - a evidentiat un numar de aproximativ 70 de exemplare, dar probabil ca sunt mai multe.
Aceasta specie este prezenta in fauna multor tari din Europa: Spania, Italia, Franta, Austria, Germania, Elvetia, Slovacia, Polonia. Mediul de viata caracteristic este golul de munte cuprins intre 1600-2500 m, putand depasi aceste limite. in Muntii Alpi ajunge pana la 3000 m, dar coboara uneori si pana la 1000 m.
Marmota este apreciata atat pentru blana cat si pentru grasime de locuitorii tinuturilor in care traieste. Este de marimea unui iepure, avand lungime de 51-58 cm si coada de 13-16 cm. La maturitate ajunge la o greutate de 5-6 kg; toamna sunt cel mai grase. Blana are culoare bruna sau cenusiu inchis pe partea dorsala, iar ventral este galben roscata, coada - in ultima ei portiune - fiind negricioasa.
Acest animal este adaptat pentru viata in vizuini, pe care si le sapa singur. Picioarele sunt scurte, cele anterioare cu patru degete iar cele posterioare cu cinci, prevazute cu gheare puternice, lungi de 2 cm. Este un animal plantigrad, calca pe toata talpa. Despre biologia speciei se poate spune ca traieste in colonii formate din adulti si doua - trei serii de pui, pana la varsta de 2-3 ani.
Marmota poate ajunge pana la varsta de 15 ani. Maturitatea sexuala este atinsa la doi ani, cand indivizii formeaza noi cupluri si parasesc colonia.
Procreerea puilor are loc in aprilie - mai. Perioada de sarcina este de 34-35 zile, dupa care femela naste 2-4 pui, rar mai mult, care sunt orbi, golasi, cu greutate de 30 gr. Puii se dezvolta repede si stau in vizuina pana la varsta de 5-6 saptamani. Marmota are o singura serie de pui pe an.
Hrana este vegetala, atat verde cat si uscata. Uneori consuma si insecte, dar nu produce nici un fel de pagube. Este un animal care isi desfasoara activitatea doar in timpul zilei. ii place sa stea la soare ore in sir, de aceea si vizuina si-o face pe versantii sudici ai muntilor. Nu face deplasari lungi, este fidel locului de trai. In caz de pericol, scoate un sunet asemanator unui tipat de pasare - ca semnal de avertizare - si toti se retrag in vizuina.
Traind in golul alpin, marmota are simturile foarte agere. Dintre toate, vazul este pe primul plan, ea poate observa miscari de la distante foarte mari, iar obiecte mici de la distante de peste 200 m. Are ochii plasati lateral, cuprinde un camp vizual de 360 grade. Urechile sunt mici, de 2 cm, aude foarte bine, astfel ca sesizeaza zgomotele de la mare distanta. Mirosul este mai slab dezvoltat, dar joaca rol important in recunoasterea indivizilor, fiecare colonie avand un iz specific.
In viata marmotelor, un moment important il reprezinta hibernarea. in acest scop isi pregatesc vizuini separate, care sunt de obicei mai mici dar mai adanci, unde transporta o cantitate mare de fan, 2 pana la 8-10 kg, culcusul de iarna. Intra in hibernare in luna octombrie si raman in aceasta stare sase luni. Dupa ce intra in vizuina intrerupe contactul cu exteriorul, astupand intrarea cu un dop de fan. in timpul hibernarii dorm cu capul intre picioare, lipite una de alta, pentru a pierde cat mai putina caldura.
Corpul isi reduce toate activitatile fiziologice, temperatura scade de la 35oC la 4-5 oC, respiratia se reduce de la un ritm de 30 pe minut la una singura, iar inima bate foarte rar. In acest interval, marmotele slabesc foarte mult si nu se trezesc decat in vederea eliminarii urinei din organism. O data cu venirea primaverii, ele ies din hibernare, inlatura dopul de la iesire si incep sa se hraneasca pentru a-si reface fortele.
Sunt deranjate de activitati umane ca pasunatul, exploatarile forestiere, constructiile si parasesc zona.

Fagaras - Negoiu, 7 Iulie 2007

Pozele pe picasa

Aceasta tura este una deosebita pentru noi din mai multe puncte de vedere. In primul rand am ajuns pe Negoiu, K2-ul Romaniei. In al doilea rand am ajuns sus sub Podeanu cu Foresterul, acesta fiind unul din primele drumuri off-road pe care le-a facut Radu si care au deschis incipient dorintele familiei noastre in astfel de aventuri. Ulterior Catalina a ales Foresterul ca fiind viitorul nostru animalutz. O alegere excelenta, dupa cum am vazut si in acest weekend.
Daca este sa mentionam cea mai grea parte din aceasta tura, aceasta a fost vantul. Vantul a fost cuvantul central al zilei, extrem de puternic si alaturi de noi aproape toata ziua.
Am plecat vineri seara spre Fagaras. Aproape de iesirea din Curtea de Arges, inainte de Dr. Otker, se ia la stanga inainte de o cladire mai marisoara (4-5 etaje) care are in spate un site mare GSM. De aici se merge pe un drum asfaltat (well, cu mici pauze :)) pana in satul Salatrucu. Pe drum ne-am oprit pentru a admira si poza un superb arici care ne-a taiat calea. Aici Gabi s-a dus sa ia cheia de la cabana Izvorul Sec unde vom sta (un fel de canton forestier fara curent, apa curenta sau personal permanent. Am continuat pe drumul forestier de pe valea Topologului inca circa 15 km (aproximativ) pana la cabana care are un indicator la stanga din drumul forestier (pentru a putea fi localizata noaptea). Aici am dormit peste noapte, dupa o masa copioasa, in paturile gen campanie pe care le aveam la dispozitie. De mentionat ca la intrarea pe drumul forestier este o bariera, dar si cineva care o poate ridica fara probleme sau comentarii.
A doua zi ne-am trezit in jur de 8, impresionant de bine odihniti. Radu a facut o cafea, ne-am facut rucsacii, ne-am echipate si am pornit. Drumul pe care l-am urmat este continuare drumului forestier facut cu o seara inainte, pana imediat dupa cabana Iedu, unde se face dreapta pe un drum ce pare secundar, incepand cu un urcus mai sustinut fata de drumul forestier anterior si fara nisip. Acest drum avea sa ne scoata 30 de km mai tarziu sus sub crestele secundare din Fagaras, dupa o experienta off-road care a fost cea mai frumoasa si cea mai dura pe care am facut-o pana acum. Multe pietre, sleauri, gropi mari, treceri dificile si adanci. As putea spune ca doar cu o masina gen Land Cruiser sau Defender l-ai putea face fara grija. Chiar cu un SUV potent trebuie un sofer atent si cu o oarecare experienta. Una peste alta, a fost superb drumul. Gabi a mers cu Navara in fata tot timpul si dupa cam o ora de catarat pe pietre si ocolit santuri adanci, am iesit in golul alpin. Am mai trecut de o groapa cu apa adanca cat rotile si am ajuns la o mica raspantie (in gol), de unde am luat-o pe deal la stanga. Se vad urme de roti si bucata aceasta nu este terasata ca drum (cel putin prima ei parte), asa incat experientele sunt si mai intense. Observam de pe drum inca vantul foarte puternic. Am vazut mai devreme si norii fugind cu mare viteza pe cer si ne dadusem seama ca e ceva vant, dar nu eram pregatit pentru ce avea sa urmeze. Dupa inca 45 de minute ajungem la locul unde incepe traseul de picior cu cruce albastra spre Podeanu. Pe drum putem admira pe stanga Negoiu si Lespezi acoperite de un nor, iar pe dreapta transfagarasnul undeva jos de tot. Iesim din masini si observam vantul foarte foarte foarte puternic care de-abia te lasa sa stai in picioare. Am hotarat sa mai incercam sa mergem cu masina pe brana care o lua la stanga si, dupa cateva sute de metrii si o trecere grea (pe care a facut-o doar Gabi), ne hotaram sa ne intoarcem (o decizie buna, un pic mai departe drumul disparea intr-o poteca de picior). Ne intoarcem, parcam, mancam la adapostul unei movile si ne echipam cat de bine putem cu gegile de vant cu glugile stranse puternic. Plecam pe aceiasi brana pe care incercasem cu masina, fapt ce s-a dovedid ulterior un ocol destul de inutil de circa o ora. Dar frumos. Ajungem la capatul branei si incepem un urcus sustinut de circa 300m diferenta de nivel pana pe culmea dealului de unde observam ca am ajuns exact in poteca marcata care ducea la masini. Eram deja obositi si vantul era extrem si aici. Mergem mai departe impleticindu-ne spre saua Lespezi de unde admiram peisajul tipic Fagarasului si una din singurele caldari glaciare de pe versantul sudic, Caldarea Berbecilor. Stim ca pana pe Negoiu mai e mult si vantul bate foarte tare mai departe. Ne asezam jos si fetele trag un pui de somn. Intre timp norii dispar (era si cazul, la viteza cu care erau purtati de vant) si apare un senin total si superb. Radu face o poza cu un ultim norisor presarat peste Lespezi. In final, cu toata opozitia vantului, cerul albastru ne face sa pornim mai departe. Drumul continua pe o brana pe stanga crestei ce duce pe Lespezi, urmata de o coborare abrupta pe malul unui parau pana in caldare. Vantul este in continuare cu noi. Odata ajunsi in caldare, mai mergem putin in linie dreapta si ajungem la punctul de unde incepe urcusul. Radu se uita la altimetru: 2100 m. Mai e mult si suntem deja obositi, dar ne dorim foarte mult sa ajungem pe Negoiu. Incepem urcusul sustinut, trecem de o bucata cu bolovani mari care ne amintesc de Retezat si iesim intr-un mic horn al carui capat ne scoate in marcajul cu banda galbena (varianta de creasta care ocolosete Strunga Dracului prin Strunga Doamnei). Mergem mai departe, dar Catalina este rupta si se aseaza jos spunand ca nu mai poate. Din fericire vantul se linisteste. Mancam un Twix si pornim incet incet mai departe. Trecem de o brana pe langa varful care se vedea pe dreapta si, iesind un pic mai sus, ne dam seama ca pana pe Negoiu mai e destul de mult. Era varful urmator, nu cel de langa noi. Mai facem o pauza de odihna si pornim pe stancile destul de abrupte din fata. Ne intersectam un pic mai sus cu drumul de creasta principala ce tocmai iesea din Strunga Dracului si o luam spre stanga, catre varf. Aici vedem o superba priveliste catre lacul si refugiul Caltun. Suntem amandoi rupti, dar motivarea este mai puternica decand oricand. Ajungem in final sus, Catalinutz mai are putere sa faca o poza cu placuta de sus si se prabuseste un pic mai departe. Urmeaza pentru ea o odihna foarte placuta ce ii va da puteri pentru coborare. Facem cateva poze si admiram sentimentul foarte puternic de victorie pe care il avem. Peisajul este superb, cred ca mai frumos decat pe Moldoveanu si te face sa te simti deasupra lumii. Mancam compotul de mandarine al victoriei si ne hotaram sa o luam in jos pe acelasi drum. Era deja aproape 6. Incepem coborarea in sens invers, pe aceleasi stancarisuri, pana in caldare, unde ne intalnim cu vantul pe care il lasasem cateva ore mai putin acolo. Incepem urcusul in sens invers catre pasul Lespezi. Este greu si suntem obositi. Ajungem sus, parcurgem drumul marcat inspre Varful Podeanu. De aici zarim masinile care Catalinei i se par aproape. Dar nu erau. Mai aveam inca circa o ora de coborat abrupt si obositor, insotiti de acelasi vant puternic.Ajungem la masina intr-un final, cu un sentiment puternic si greu de descris de bucurie in suflet. Pornim pe bucata de gol alpin cu masina si ne oprim la intrarea in Padure, unde mancam pepenele adus special.Parcurgem drumul forestier rupt noapte, in sens invers, si ni se pare de 2 ori mai greu si de 3 ori mai lung decat dimineata. Seara, dupa ce am ajuns la cabana, mancam un gratar si adormim rupti de oboseala.A doua zi am mai facut o bucata tare de offroad pe trecerea intre drumul de pe valea Topologului si drumul Vidraru-Cumpana. Pe drum am gasit multa zmeura din care fetele s-au infruptat. Ne-am oprit pe drum intr-o poienita pentru o masa de pranz si dupa am iesit la Vidraru si apoi spre Bucuresti.

Transalpina 29 iunie - 1 Iulie 2007

Pozele pe picasa

La initativa lui Adi am hotarat sa reeditam plimbarea cu masina pe Transalpina pe care o mai facusem anul trecut. Senzatia de drum forestiere la peste 2000m in golul alpin este unica si este apropiata de cea data de o tura pe jos. Zis si facut, vineri seara plecam cu doua masini (noi doi in animalutz si Gabi/Raluca cu Dani in Navara veche de la servici). Dupa un drum destul de lung ajungem vineri seara (in jur de 1 noaptea) langa Ciunget, la pensiunea Ciobanelul. Conditii OK, de pensiune, am dat 80RON pe o camera. Cu gazada calduroasa care are grija de tine si cu mese servite ca la o pensiune agroturistica. Ne-a placut, mai ales ca aveau o super pisica alaturi de cei 3 caini ciobanesti. A doua zi ne trezim tarziu, mancam micul dejun si plecam abia pe la 11, promitandu-ne printre mustrari de constiinta ca data viitoare sa vorbim si cu Dan.

Ne hotaram sa nu mergem pe drumul clasic DN7A, ci sa o luam pe langa Vidra (la benzinaria veche dintr-o curba la stanga se merge inainte pe drum forestier). Un drum ok, frumos, pe parcursul caruia avem ocazia sa vedem un sistem foarte interesant de prindere a cablurilor de inalta tensiune, direct in stancile de pe marginea vaii, ancorate cu cabluri ce le tin suspendate deasupra apei. Fiind prima data cand am vazut asa ceva, ne oprim si facem o poza. La cam 30 de minute dupa un drum OK (se putea face cu orice masina cu atentie la un pas prin noroi inalt), ajungem la baza barajului de la Vidra si facem cateva poze de jos (de pe baraj nu aveam voie). Ne aducem aminte cu melancolie de momentele cand coborasem in baraj, facem o mica plimbare pe baraj si pornim din nou la drum. Iesim inapoi pe drum asfaltat (in fine, fost asfaltat :)) si mergem mai departe pana la Obarsia Lotrului unde ne oprim si luam ceva de mancare (mai exact noi luam o paine). Pentru cei care vor sa intre pe translapina, intrarea poate fi observata la Obarsia Lotrului printr-un mare semn de interzis si drum inchis. Pe buna dreptate:). Per ansamblu, intregul traseu de masina din Obarsia Lotrului pana in Ranca are in jur de 50km si este o placere reala de parcurs cu masina, cu conditia sa fie o masina de teren :) Animalutul nostru s-a ridicat la nivelul asteptarilor si a parcurs tot drumul fara probleme, dar exista si sectiuni mai delicate, mai ales cele de dinainte si din Pasul Urdele, unde exista zone stancoase pe care trebuie sa te cateri cu masina.

Revenind la startul in tura, imediat dupa intrarea pe drumul forestier (la cateva sute de metrii) se ajunge la o intersectie unde exista doua trasee marcate, unul inainte spre lacul Calcescu si unul la stanga. Transalpina incepe in stanga pe triunghi rosu. Ne oprim dupa alte 200 de metri la podul care anul trecut era surpat (acum refacut). Nu a mai fost nevoie sa trecem prin apa, dar am astepta putin nefiind siguri ce a facut Adi si daca a luat-o pe aici sau nu. Dupa cateva parlamentari, ne hotaram sa mergem inainte. Ne vom intalni cu el mai sus.

Drumul incepe prin padure cu o parte foarte pitoreasca si simtim placerea masinutei noastre in a se strecura printre sleauri, pietre si copaci. In 15-20 de minute iesim in golul alpin si ne oprim pentru cateva poze si pentru a-i astepta pe ceilalti fericiti din Navara din spate, care au fiecare cate un zambet larg.

10 minute mai sus ne vom minuna din nou de bornele kilometrice rosii, specifice drumurilor nationale.

Dupa inca 2-3km in care incepem sa ne simtim din ce in ce mai bine, ne intalnim cu fostul Terano al lui Gabi si cu Adi.

Facem o pauza mica si plecam mai departe doar pentru a ne opri un pic mai departe in dreptul lacurilor glaciare cu oi in jurul lor care se vad pe stanga. De aici Gabi se hotaraste sa o ia pe camp spre dealul care se vedea in dreapta. Noi ne oprim, stiind ca nu am ajuns inca la acest nivel de offroad, asa ca mergem mai departe pe Transalpina. Se dovedeste ca si acest drum are treceri dificile, pe stancaris, in care animalutul nostru se catara pe fiecare stanca incet, cu reductorul si la 1500 de ture.

Pe drum ne intalnim mai intai cu o turma de cai carea aveau si cativa manji dupa care Catalina se topea. Intram cu animalutul pe camp dupa ei si le facem cateva poze.

Mai departe plecam spre pasul Urdele si sprea cea mai grea parte din drum. Pe drum ne intalnim cu un Olcit (o, da) si cu o duba mare, ceea ce ne indica ca se poate si cu masini mai modeste, probabil nu cu aceiasi placere, dar se poate.

Ajungem in Urdele si incepe cocotul pe stanci si bolovani cu masina; savuram fiecare moment si ne oprim un pic mai sus pentru a umple o sacosa cu pietre de dus la Sinaia (o sa ornam un bradut pe care o sa-l botezam Urdele :)).
Intre timp Radu, foarte fericit, se delecta cu privelistea.

Dupa ce trecem de Urdele, ne intalnim cu un VW Sharan care se taraia pe o bucata de drum destul de bun. Soferul si cei trei pasageri ingroziti ne intreaba daca mai e mult pana la Sebes (mai erau cam 100 km de drum forestier, din care 40 de Transalpina). Nesiguri, le spunem ca mai bine se intorc si ei spun ca in nici un caz, nu mai pot trece prin cosmarul de apana atunci din nou. Ulterior am vazut ca bucata de care se plangeau era de 10 ori mai buna decat ce ii astepta. Sper ca au ajuns teferi si intregi inapoi la civilizatie.

Animalutul nostru s-a comportat exemplar si ii multumim pentru fidelitate si pentru ca ne aduce in locuri asa de frumoase.

Am ajuns la hotelul Petrom din Ranca, unde am ramas peste noapte. Conditii OK, dar cam rece (la figurat) si preturi accesibile (70RON camera, 130RON apartament 2 camere).

Seara pe la 11 am iesit la o plimbare si pe drum a venit din urma Adi cu terano-ul. Ne ia si mergem spre vf. Papusa, iesim de pe transalpina pe un parleaz secundar in dreapta, mai mergem cate sute de metrii cu masina si apoi urcam pe jos pana sus. Senzatia a fost sublima, ne place foarte mult urcatul noaptea, mai ales pe timp senin, luna plina si in gol alpin. Ajungem sus, admiram luna reflectata in norii de deasupra ei, precum si luminile din locatlitatile din jur (inspre sud se vedea Targu Jiu).

A doua zi ne-am sculat, am mancat si pe la 12 am plecat spre casa (era ziua mamei lui Radu). Pe drum ne hotaram ca vom reveni pentru a vizita pesterile din apropiere si facem cateva planuri de vacanta - Sarmisegetusa, Retezat si creasta Fagarasului.